Urmareste-ma si aici

marți, 21 septembrie 2010

O noua amenda pentru RDS

Si cum lucrurile bune nu vin singure (in cazul celor de la RDS cele rele) ANPC s-au hotarat sa le dea si ei vreo 26 de amenzi in valoare de 135 000 RON celor de la RDS pentru introducerea taxei de 5 RON, dar si pentru alte nereguli gasite. Mai jos gasiti o parte din comunicatul de presa al celor de la ANPC preluat de pe hotnews.ro:

Autoritatea nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a primit 60 de petitii la nivel national privind introducerea in mod abuziv de catre RCS&RDS a unei taxe de mentenanta, iar in urma controalelor a constatat si "alte neconformitati", fiind aplicate 26 amenzi contraventionale in valoare totala de 135.000 lei, potrivit datelor remise HotNews.ro de aceasta autoritate. De asemenea, RCS&RDS risca amenzi intre 2.000 lei si 20.000 lei daca nu restituie sumele incasate ilegal si nu informeaza clientii in aceasta privinta sau nu incheie acte aditionale necesare modificarilor aduse.
ANPC: 90% din totalul de 135.000 lei reprezinta amenzi aferente introducerii taxei de mentenanta
Oficialii ANPC au mai precizat ca "90% din suma de 135.000 lei reprezinta amenzi aferente taxei de mentenanta. Diferenta a insemnat amenzi date pentru: erori tehnice si erori de procesare/modificare in baza de date; facturare eronata - erori de soft recunoscute de operatorul economic; nerespectare termenul prevazut in contract (90 zile) la instalare net/telefonie; depasirea termenului repararii sau inlocuirii decodorului lasat in service de o luna".
RCS&RDS risca amenzi intre 2.000 si 20.000 lei daca nu restituie sumele luate ilegal
"Totodata, se dispune restituirea sumelor incasate fara temei legal si masura de notificare a consumatorilor cu privire la tariful nou introdus, cu informarea acestora asupra dreptului de reziliere a contractului in cazul in care nu sunt de acord cu acest tarif, precum si incheierea de acte aditionale pentru clientii care accepta sa plateasca respectivul tarif. Amenzile prevazute pentru aceasta abatere sunt cuprinse intre 2.000 si 20.000 lei", se mai arata in raspunsul ANPC.
 Ce parere aveti despre actiunile ANCOM si ANPC? Va multumeste cu ceva? Mie una mi se pare ca trebuia sa faca acest lucru de acum 3 luni, dupa ce a fost introdusa acea taxa si au aparut primele sesizari.. Dar cum nou mergem pe principiul mai bine mai tarziu decat niciodata, tot e bine.

luni, 20 septembrie 2010

Vesti proaste de la Metrorex

Cred ca as putea sa fac pe blog o sectiune de vesti. Zilele trecute am publicat o veste buna de la ANCOM, acum urmeaza una mai nesarata de la Metrorex. Am aflat cu stupoare azi ca se vor schimba tarifele la calatoriile cu metroul pentru Bucuresti. Intr-adevar un abonament la metrou avea un tarif destul de mic (25 de RON) si ar fi fost de asteptat sa se scumpeasca dar de aici pana la a dubla pretul mie una mi se pare poveste lunga..

Am citit pe un site de stiri ca incepand de sambata care tocmai a trecut, mai exact incepand cu 18.09.2010, Metrorex va avea noi tarife, dupa cum urmeaza:
  • cartela 2 calatorii: 3 RON
  • cartela 10 calatorii: 9 RON
  • cartela de 1 zi: 5,5 RON
  • abonament 62 de calatorii: 27 RON
  • abonament nelimitat: 50 RON
Ideea cu abonamentul de 62 de calatorii mi se pare cea mai idioata faza posibila.. te obliga intr-un fel sau altul sa folosesti metroul de 2 ori pe zi pentru a putea sa te incadrezi in cele 62 de calatorii pe care le ai alocate intr-o luna, iar daca depasesti sa iti cumperi 2 abonamente intr-o luna. O super mare prostie si idiotenie.

In ceea ce priveste cresterea tarifelor nu am nimic de spus, doar ca, dupa parerea mea nu trebuia sa exista o crestere de 50 %, ci sa fie realizata treptat..mai mare va fi impactul asupra consumatorilor in cazul de fata si nemultumirea fata de acest aspect. Am citit pe adevarul.ro o declaratie a directorului Metrorex unde compara preturile pe care un bucurestean le plateste pentru calatoria cu metroul fata de locuitorii din alte tari ale Europei: "Pretul unei calatorii cu metroul incepe de la un euro in toate celelalte orase europene. In momentul de fata, pretul unei calatorii cu metroul este mai ieftin decat orice alt mijloc de transport de la noi din tara“. Eu l-as intreba pe domnul Udriste daca stie cat este salariul minim pe economie in celelalte tari europene si cat este la noi si dupa aceea sa faca comparatie si la pretul serviciilor. Oamenii astia care lucreaza in sectorul public nu stiu decat sa compare Romania cu Franta, Germania, Italia si alte tari..este ca si cum ai compara un gunoier cu un inginer.. Oare cand o sa isi revina acest sistem? Sau mai bine zis isi revine?

Voi ce parere aveti despre noua strategie Metrorex? Este o modalitate de a scoate mai multi bani din buzunarul nostru? Sau vor sa arate ca daca nu le-au fost marite salariile isi pot scoate banii pentru a face asta?

vineri, 17 septembrie 2010

Vesti bune de la ANCOM

In sfarsit a venit si mult asteptatul weekend (cel putin de mine). Si pentru ca o sa avem parte de vreme buna si mult timp liber, ma gandeam sa va imparatasesc o veste pe masura: RDS-RCS a fost amendat cu 300 000 RON pentru introducerea taxei de 5 RON, taxa de care v-am povestit in primele posturi de pe acest blog. Asadar pot spune ca am mici motive de bucurie (nu merg pe principiul sa moara si capra vecinului, dar simt ca autoritatile incearca inca sa mai munceasca in tara asta).

Am stat si am analizat cati bani au scos cei de la RDS din iunie, de cand au introdus aceasta taxa, pana in septembrie cand au fost amendati: aproximativ 5 milioane de EUR. Amenda pe care au luat-o acum este de aproximativ 70 000 de EUR.. Asadar, ce credeti au iesit in pierdere? Eu zic ca isi mai pot permite sa plateasca vreo 70 de amenzi de genul si sa nu piarda nici un ban. Dar se pare ca asta este legea in Romania si asa se face business la noi.

Mai jos gasiti articolul prin care ANCOM anunta amenda (a fost preluat de pe ancom.org.ro):

ANCOM amendeaza RCS & RDS cu 300.000 de lei pentru neinformarea abonatilor

cu privire la introducerea taxei de mentenanta la telefonia fixa

--------------------------------------------------------------------------------

16.09.2010
„ANCOM a amendat RCS & RDS cu 300.000 de lei pentru că nu şi-a notificat abonaţii în mod individual cu privire la introducerea, pentru serviciul de telefonie fixă, a unei taxe de mentenanţă, în valoare de 5 lei şi pentru că nu a modificat contractul-cadru, astfel încât să fie asigurat dreptul abonaţilor de a fi informaţi în mod individual cu privire la modificările contractuale. Dacă, până la data de 29 octombrie 2010, RCS & RDS nu-şi va notifica clienţii cu privire la introducerea acestei taxe, cu menţiunea expresă în cuprinsul notificării că utilizatorul are dreptul de a denunţa unilateral contractul în termen de 30 de zile de la primirea notificării, fără plata niciunei despăgubiri, şi nu-şi va modifica contractul-cadru până la data de 19 septembrie 2010, va plăti amendă pentru fiecare zi de întârziere. Furnizorii de servicii de comunicaţii electronice trebuie să înţeleagă că au anumite obligaţii în relaţia cu utilizatorii şi să îşi asume responsabilităţile ce le revin”, a declarat preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu, cu ocazia Reuniunii Regionale de la Cluj, la care au fost prezenţi peste 150 de furnizori de servicii şi reţele de comunicaţii electronice şi servicii poştale din judeţele Cluj, Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Mureş, Satu-Mare şi Sălaj.

Din momentul primirii notificării din partea RCS & RDS, utilizatorii finali abonaţi ai companiei vor avea la dispoziţie 30 de zile pentru a alege între renunţarea la contractul încheiat cu furnizorul, fără a plăti nicio despăgubire sau rămânerea în contract. RCS & RDS are obligaţia de a restitui integral utilizatorilor care, ulterior primirii notificării, doresc să denunţe unilateral contractul, sumele corespunzătoare taxei de mentenanţă percepute de RCS & RDS în perioada scursă între data introducerii taxei şi data rezilierii contractului. Termenul maxim de restituire este de cel mult 30 de zile de la data rezilierii contractului.

Măsurile aplicate de ANCOM sunt luate în urma primirii unei serii de sesizări de la utilizatorii finali prin care aceştia reclamau introducerea, începând cu luna iunie 2010, a noului tarif, în condiţiile în care acesta nu se regăsea în contractele încheiate cu RCS & RDS.

ANCOM a analizat documentele transmise de petenţi din care reieşea că, într-adevăr, acest tarif nu este menţionat în cuprinsul contractelor încheiate cu RCS & RDS, ci doar în facturile emise petenţilor. ANCOM a constatat că furnizorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a-şi notifica clienţii cu privire la acest lucru prin mijloace care să asigure informarea fiecărui utilizator în parte (servicii poştale, fax, e-mail, SMS etc.). ANCOM consideră că utilizarea în mod exclusiv a unor modalităţi de informare cu caracter general, public (de exemplu, pagina de internet a furnizorului sau canalul TV propriu) nu este de natură să asigure informarea corespunzătoare a tuturor utilizatorilor cu privire la modificarea tarifelor agreate la semnarea contractului.


Astfel, în data de 28 iunie 2010, ANCOM a transmis RCS & RDS o notificare privind intenţia aplicării sancţiunii, solicitând ca, în termen de 45 de zile, compania să-şi notifice toţi abonaţii cu privire la introducerea noului tarif, cu menţiunea că utilizatorul are dreptul de a denunţa unilateral contractul fără plata de penalităţi, precum şi să modifice contractul-cadru, astfel încât să fie transpuse corespunzător prevederile art. 19 alin. (4) din Legea nr. 304/2003. În data de 25 august 2010, ANCOM a efectuat un control la RCS & RDS în urma căruia a constatat că furnizorul nu a pus în practică măsurile solicitate de ANCOM prin notificare şi a decis aplicarea sancţiunii contravenţionale.

Legea nu interzice modificarea unilaterală a clauzelor contractuale de către furnizori, însă aceştia au obligaţia să-şi informeze clienţii atât despre modificări, cu cel puţin 30 de zile înainte de intrarea în vigoare a acestora, cât şi despre posibilitatea utilizatorilor de a renunţa la continuarea relaţiei contractuale dacă nu sunt de acord cu modificările propuse, fără plata vreunei despăgubiri.